Echipamente de teletransmisie și control al parametrilor statiilor de protectie catodica
Pe scurt
Obține o privire de ansamblu rapidă asupra detaliilor licitației.
- Descriere
Se dorește achiziția de Echipamente de teletransmisie și control al parametrilor stațiilor de protecție catodică. Prin intermediul Echipamentelor de teletransmisie și control al parametrilor stațiilor de protecție catodică se realizează protecția catodică, precum și monitorizarea și controlul de la distanță al parametrilor stațiilor de protecție catodică. Echipamentele realizează protecția catodică a rețelelor de distribuție gaze naturale subterane din oțel cu ajutorul unei surse de alimentare, prin conectarea acesteia la sistemul de distribuție a energiei electrice.Echipamentul de monitorizare și control de la distanță al parametrilor trebuie să teletransmită datele înregistrate sau alarmele declanșate în aplicația IT dedicată, precum și controlul de la distanță al parametrilor din statiile de protectie catodica. Se dorește încheierea unui contract pe o perioadă de 36 luni (3 ani). Clarificările sau informațiile suplimentare în legatură cu documentația de atribuire vor fi transmise cu 18 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor, iar răspunsul EC la aceste solicitări va fi transmis în a 11-a zi înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor în conformitate cu art. 173 din Legea 99/ 2016. EC va răspunde doar la solicitările de clarificări adresate de operatorii economici până la termenul limită stabilit.
- Identificator
- CN1081080
- Stare
- Evaluation
- Valoare estimată
- 4.532.645 RON
- Autoritate contractantă
- DELGAZ GRID S.A.

- Coduri CPV
- Data publicării
- 13 mai 2025
- Termen limită
- 18 iunie 2025
- Tip contract
- N/A
- Tip anunț
- urn:tendersight:notices:types:ro-seap:cn
Documente
Aici poți găsi toate documentele legate de licitație care au fost încărcate de autoritatea contractantă.
Autentificare necesară
Creează un cont gratuit sau autentifică-te pentru a vedea documentele licitației.
Criterii de atribuire
Analiza criteriilor folosite de autoritatea contractantă pentru atribuirea contractului
Licitații publice similare
Oportunități de achiziție similare care vă pot interesa
Muscarii diverse soiuri
ADMINISTRATIA DOMENIULUI PUBLIC ALEXANDRIA
Materiale horticole
Orasul Tg.Ocna (Consiliul local Tg.Ocna)
Plante de vara
Primaria Municipiului Lugoj
plante ornamentale
Universitatea de Stiintele Vietii "Regele Mihai I"din Timisoara
FLORI SI ARBUSTI ORNAMENTALI
DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI VASLUI
Găsește licitații relevante din 27 de țări UE instant
Fii notificat când apar oportunități potrivite
Documente de ofertă cu AI în minute, nu ore
Urmărește toate oportunitățile într-un singur loc
Potrivește produsele tale cu cerințele licitațiilor automat

Urmărire rată de câștig și statistici pipeline
Lucrează împreună la oferte cu echipa ta
Construiește cotații competitive cu prețuri în timp real
Nu rata niciodată un termen de depunere
Cercetează autoritățile contractante și competitorii

Primește alerte gratuite pentru licitații ca aceasta
Înregistrează-te și monitorizează mai multe licitații gratuit cu Tendersight.