Am ridicat 1M$ pentru a redefini achizițiile publice europene
Published adv1527861urn:tendersight:notices:types:ro-seap:advurn:tendersight:notices:source-systems:ro:seap

Electropompa centrifugala submersibila cu tocator pentru ape uzate 3.7 kW

Pe scurt

Obține o privire de ansamblu rapidă asupra detaliilor licitației.

Descriere

Conform caiet de sarcini atasat Furnizorul se obligă să livreze produsul in maxim 30 de zile de la semnarea contractulului. Achizitorul se obligă să plătească preţul, în lei, către furnizor în termen de 30 zile de la data receptiei produselor. În cazul în care autoritatea contractantă achită contravaloarea produselor în termen de 15 zile de la data scadenței, nu datorează dobânzi penalizatoare. După expirarea acestui termen, în cazul în care autoritatea contractantă beneficiară, din vina sa exclusivă, nu își îndeplinește obligația de plată a facturii în termenul mai sus mentionat, ofertantul are dreptul de a solicita plata dobânzii legale penalizatoare, aplicată la valoarea plății neefectuate, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante, dar nu mai mult decât valoarea plații neefectuate, care curge de la expirarea termenului de plata. În cazul în care, ofertantul nu își îndeplinește la termen obligațiile asumate prin comanda sau le îndeplinește necorespunzător, atunci autoritatea contractantă beneficiară are dreptul de a percepe dobânda legală penalizatoare prevăzută la art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, cu modificările și completările ulterioare. Dobânda se aplică la valoarea produselor nelivrate pentru fiecare zi de întârziere, dar nu mai mult de valoarea produselor nelivrate. Factura se va face pe CUI 4222263 Oferta va cuprinde toate produsele solicitate . Propunerea financiara va cuprinde pretul produselor fara TVA(transport inclus in pret) - inclusiv transportul cu mijloacele de transport ale operatorului economic. Informatii suplimentare pot fi solicitate la adresa de e-mail [email protected] si/sau nr de tel 0252317749/50, compartimentul achizitii publice

Identificator
adv1527861
Stare
Publicat
Valoare estimată
16.529 RON
Autoritate contractantă
RO
PENITENCIARUL DROBETA TURNU SEVERIN
Coduri CPV
Data publicării
6 mai 2026
Termen limită
6 mai 2026
Tip contract
N/A
Tip anunț
urn:tendersight:notices:types:ro-seap:adv

Documente

Aici poți găsi toate documentele legate de licitație care au fost încărcate de autoritatea contractantă.

Autentificare necesară

Creează un cont gratuit sau autentifică-te pentru a vedea documentele licitației.

Căutare inteligentă

Găsește licitații relevante din 27 de țări UE instant

Reguli de alertă

Fii notificat când apar oportunități potrivite

Generator de documente

Documente de ofertă cu AI în minute, nu ore

Pipeline oferte

Urmărește toate oportunitățile într-un singur loc

Catalog produse

Potrivește produsele tale cu cerințele licitațiilor automat

Analiză

Urmărire rată de câștig și statistici pipeline

Colaborare în echipă

Lucrează împreună la oferte cu echipa ta

Constructor prețuri

Construiește cotații competitive cu prețuri în timp real

Urmărire termene

Nu rata niciodată un termen de depunere

Informații de piață

Cercetează autoritățile contractante și competitorii

Primește alerte gratuite pentru licitații ca aceasta

Înregistrează-te și monitorizează mai multe licitații gratuit cu Tendersight.

Related tenders

Întrebări frecvente