Furnizare de echipamente IT
En un coup d'œil
Obtenez un aperçu rapide des détails de l'appel d'offres.
- Description
n cadrul acestei proceduri, Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomică (ICDG) îndeplinește rolul de Autoritate contractantă în cadrul Contractului. ICDG este o instituție publică cu personalitate juridică care își desfășoară activitatea în subordinea Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București, cu sediul în strada Dionisie Lupu nr. 37, Sector 2, București. Locația pentru furnizarea echipamentelor este prezentată mai jos. Institutul are ca scop crearea și dezvoltarea infrastructurii naționale de genomică, respectiv creșterea capacității de cercetare-dezvoltare și inovare în domeniile genomică, proteomică, transcriptomică, metabolomică, bioinformatică, biotehnologice și alte științe omice, precum și în materializarea oportunităților și obiectivelor științifice de cercetare-dezvoltare și inovare rezultate. ICDG implementează proiectul ROGEN, pe o durată de 5 ani, al cărui obiective principale sunt următoarele: OS 1. Dezvoltarea capacității de CDI în domeniul genomicii prin crearea rețelei naționale de cercetare genetică în medicină și dezvoltarea infrastructurii naționale de secvențiere, a rețelei naționale de biobănci, de stocare și procesare securizată a volumelor mari de date genomice și fenotipice, a standardelor aferente, și facilitarea accesului la aceste tehnologii avansate atât pentru cercetătorii din mediul public, cât și pentru cei din mediul privat (acțiune vizată prin AE1, AE2, AE5 și AE6). OS 2. Realizarea de activități de CDI, precum proiecte pilot de prevenire și detecție precoce și studii de genomică funcțională, prognosticul și tratamentul personalizat precis în afecțiunile prioritare vizate precum cancer, boli rare, boli infecțioase, patologii cardiovasculare și patologii neurologice (acțiune vizată prin AE1, AE3 și AE4). OS 3. Transferul rezultatelor cercetării genomice în sistemul național de sănătate, prin rețeaua națională de cercetare genetică în medicină, pentru îmbunătățirea calității serviciilor medicale prin valorificarea rezultatelor obținute în cadrul activităților de cercetare derulate în patologii precum cancer, boli infecțioase, boli rare, patologii cardiovasculare și neurologice (răspunde acțiunii vizate prin AE3, AE4 și AE5). Cerința nr.1. Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art.164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016, Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE în conformitate cu art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, ce urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității/entității contractante, doar de către ofertanții clasați pe primele 3 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor sunt: cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv sau registrul comerțului din țara în care este stabilit Operatorul Economic, valabil la data prezentării; certificate fiscale privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat și bugetul local pentru sediul social valabile la momentul depunerii acestora. Pentru sediile secundare/puncte de lucru pentru care există obligaţii de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale, se va prezenta o declaraţie pe proprie răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate. În cazul în care unul sau mai multe puncte de lucru ale ofertantului nu se încadrează în situaţia de a fi plătitoare de taxe şi impozite locale, se va prezenta o declaraţie pe propria răspundere; după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016, ; alte documente edificatoare, după caz. Cerința nr.2. Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 59-60 din Legea nr. 98/2016. Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomica atrage atenția asupra următoarelor aspecte: 1. este necesar ca toți Operatorii Economici care trebuie să completeze propriul lor DUAE să fie în prealabil înregistrați ca utilizatori ai sistemului SEAP. 2. Detaliile cu privire la modalitatea de operare a DUAE se pot găsi după autentificarea în sistemul SEAP (www.e-licitatie.ro), în Secțiunea “Informații DUAE - Ghid de completare DUAE”. 3. La procedura de atribuire se înscrie și depune Ofertă numai un Operator Economic, fie liderul asocierii ales de către membrii asocierii (dacă este cazul), fie Operatorul Economic care participă cu ofertă individual. 4. Ceilalți Operatori Economici participanți, ținând cont de calitatea în care fiecare a fost inclus în procedura de atribuire de către Ofertant (membru în asociere/subcontractant/terț susținător, după caz), completează direct în sistem propriul DUAE și nu pot modifica vreun element din Ofertă sau calitatea în care a fost inclus în procedură de către Ofertant. 5. Fișierele DUAE completate sunt generate automat de către SEAP. Numai acel DUAE completat și salvat direct în SEAP, va putea fi vizualizat și analizat de către Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomica. Neprezentarea informațiilor relevante din secțiunile DUAE sau prezentarea eronată a informațiilor poate duce la excluderea Operatorului Economic din această procedură de atribuire. Cerința nr.1. Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului de achiziție publică. Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți pentru partea din contract pe care aceștia urmează să o realizeze, care vor completa informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct. Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică/sectorială cu informațiile solicitate de către autoritatea/entitatea contractantă – informații referitoare la îndeplinirea cerințelor privind capacitatea de exercitare a activității profesionale. Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților persoane juridice/fizice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, traduse în limba română, urmează să fie prezentate, la solicitarea Autorității/entității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul întocmit după aplicarea criteriului de atribuire/ de către ofertanții selectați să semneze acordul-cadru sau după caz admiși să participe la sistemul dinamic de achiziție publică. Cerința 2: Beneficiarul real Ofertanții, terții susținători și subcontractanții trebuie să respecte prevederile normative referitoare la beneficiarii reali ai fiecăruia dintre aceștia, precum și modalitatea de exercitare a controlului. La momentul depunerii ofertei, operatorii economici participanți (ofertantul individual, fiecare dintre membrii unei asocierii ofertante, subcontractanții și terții susținători) la procedura de atribuire vor completa Formularului pus la dispoziție de Autoritatea contractantă, intitulat „DECLARAȚIE privind beneficiarul real și incidența art. 5K din Regulamentul (UE) 2022/576 al Consiliului din 8 aprilie 2022 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 833/2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina”. Vezi instructiunile pemtru ofertanti atasate!
- Identifiant
- CN1088921
- Statut
- Evaluation
- Valeur estimée
- 8 856 559 RON
- Autorité contractante
- Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomică

- Codes CPV
- Date de publication
- 9 janvier 2026
- Date limite
- 12 février 2026
- Type de contrat
- N/A
- Type d'annonce
- urn:tendersight:notices:types:ro-seap:cn
Documents
Vous trouverez ici tous les documents liés à l'appel d'offres téléchargés par l'autorité contractante.
Connexion requise
Créez un compte gratuit ou connectez-vous pour consulter les documents de l'appel d'offres.
Trouvez des appels d'offres pertinents dans 27 pays de l'UE instantanément
Soyez notifié lorsque des opportunités correspondantes sont publiées
Documents d'offre générés par IA en minutes, pas en heures
Suivez toutes vos opportunités en un seul endroit
Associez automatiquement vos produits aux exigences des appels d'offres

Suivi du taux de réussite et aperçus du pipeline
Travaillez ensemble sur les offres avec votre équipe
Créez des devis compétitifs avec des prix en temps réel
Ne manquez plus jamais une date limite de soumission
Recherchez les autorités contractantes et les concurrents

Recevez gratuitement des alertes pour ce type d'appels d'offres
Inscrivez-vous et surveillez plus d'appels d'offres gratuitement avec Tendersight.