EXECUȚIE LUCRĂRI ÎN CADRUL PROIECTULUI - MODERNIZAREA DRUMULUI LIKAT DIN COMUNA SATU MARE, JUDETUL HARGHITA
Resumo rápido
Confira uma visão geral rápida dos detalhes da licitação.
- Descrição
Obiectul procedurii constituie achiziția de lucrări pentru realizarea obiectivului de investiții: ,,EXECUȚIE LUCRĂRI ÎN CADRUL PROIECTULUI - MODERNIZAREA DRUMULUI LIKAT DIN COMUNA SATU MARE, JUDETUL HARGHITA,, Se are in vedere achizitionare de lucrari pentru modernizarea drumului de interes local LIKAT, în comuna Satu Mare. Prin contractul ce urmeaza a se atribui se urmărește modernizarea unor drumuri de interes local, în comuna Satu Mare, care au următoarele caracteristici: Drumul Likat se ramifica din strada Simonpataka, are o lungime de 2200m. valoarea estimată a contractului de achiziţie publică - ,,EXECUȚIE LUCRĂRI ÎN CADRUL PROIECTULUI - MODERNIZAREA DRUMULUI LIKAT DIN COMUNA SATU MARE, JUDETUL HARGHITA,, luând în considerare devizele, respectiv bugetul indicativ al proiectului şi nu în ultimul rând ţinând cont de preţurile de pe piaţă, valoarea estimată a contractului de lucrări pe baza calculării şi însumării tuturor sumelor plătibile pentru îndeplinirea contractului, fără taxa pe valoarea adăugată, luând în considerare orice forme de opţiuni şi, în măsura în care acestea pot fi anticipate la momentul estimării, orice eventuale suplimentări sau majorări ale valorii contractului este de 3.123.134,73 lei fără TVA, defalcată după cum urmează: Cap. 4.1 Construcţii şi instalaţii 3.099.134,73 valoare eligibila Cap. 5.1 Organizare de șantier 24.000,00 Cap. 5.1.1 Lucrări de construcții și instalații aferente organizării șantierului 12.000,00 valoare eligibila Cap. 5.1.2 Cheltuieli conexe organizării șantierului 12.000,00 valoare neeligibila TOTAL GENERAL ESTIMAT 3.111.134,73 12.000,00 3.123.134,73 În cazuri excepționale AC prin comisia de evaluare a ofertelor poate să decide acceptarea unor oferte care depăşeşte valoarea estimată comunicată prin anunţul de participare existând posibilitatea disponibilizării de fonduri suplimentare, pentru îndeplinirea contractului de achiziţie publică. Astfel de decizie se va lua cu respectarea celor prevăzute la Art. 137, alin (2) din HG 395/2016 și în orice caz fără a aduce atingere art. 221 alin. (1) lit. f) pct. ii, din Legea 98/2016. Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 9 zile calendaristice. Termenul de răspuns al autoritatii contractante la solicitarile de clarificari: 6 zile calendaristice. Se va atribui un contract de executie lucrari având ca obiect ,,EXECUȚIE LUCRĂRI ÎN CADRUL PROIECTULUI - MODERNIZAREA DRUMULUI LIKAT DIN COMUNA SATU MARE, JUDETUL HARGHITA,, Se are in vedere achizitionare de lucrari pentru modernizarea drumului de interes local LIKAT, în comuna Satu Mare. Drumul Likat se ramifica din strada Simonpataka, are o lungime de 2200m. Lucrarile care urmeaza a fi executate sunt detaliate in partea tehnica, parte a documentatiei de atribuire. Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016. Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE în conformitate cu art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității/entității contractante doar ofertantului clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, fără a se limita doar la acestea, sunt: - Certificate constatatoare privind plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) valabile la momentul prezentarii, pentru sediul principal. Pentru sediile secundare/ punctele de lucru, cerinta se va putea demonstra printr-o declaratie pe propria raspundere privind indeplinirea obligatiilor de plata a impozitelor, taxelor sau contributiilor la bugetul general consolidat datorate; Nota: Aceste documente nu trebuie sa ateste lipsa datoriilor restante, intrucat, in conformitate cu prevederile art.165 alin.(2) din Legea nr.98/2016, operatorul economic nu este exclus din procedura de atribuire dacă, anterior deciziei de excludere, îşi îndeplineşte obligaţiile prin plata impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate ori prin alte modalităţi de stingere a acestora sau beneficiază, în condiţiile legii, de eşalonarea acestora ori de alte facilităţi în vederea plăţii acestora, inclusiv, după caz, a eventualelor dobânzi ori penalităţi de întârziere acumulate sau a amenzilor. - cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; - după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice; - alte documente edificatoare, după caz. În cazul în care în țara de origine sau țara în care este stabilit ofertantul/terțul susținător/subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art.164, 165 și 167, autoritatea contractantă are obligația de a accepta o declarație pe proprie răspundere sau, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens. Neîncadrarea in situațiile de incompatibilitate si conflict de interese prevăzute de art. 59 si 60 din Legea 98/2016. Persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității/entității contractante cu privire la organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire sunt: Nr. Crt. Numele și prenumele persoanei cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante Domiciliul persoanei cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante CNP-ul persoanei cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante Locul și data nașterii Funcția pe care o deține în cadrul autorității contractante persoana cu funcție de decizie 1. Dl. Kovács Imre 2. Dl. Balázs Szabolcs 3. Dna. Pálfi Mária 4. Dna. Mihálykó Magdolna 5. Dna. Timár Kinga 6. Dna. Tözsér Kinga 7. Dna. Balas Katalin 8. Dl. Ilonka Tamás 9. Dl. Pál Levente 10. Dna. Geréb Katalin 11. Dl. Kovács László 12. Dl. Pál Antal 13. Dl. Pálfi Lénárd-Levente 14. Dl. Csiki Csongor 15. Dl. Olasz Zsolt 16. Dl. Balas Lajos 17. Dl. Simó Csaba 18. Dl. Kacso Denes Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului de achiziție publică. Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți și/sau terți susținători care completează informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct. Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților persoane juridice/fizice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, traduse în limba română, urmează să fie prezentat, la solicitarea Autorității/entității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul l în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Valabilitatea certificatelor constatatoare, trebuie sa fie valabile la momentul prezentării acestora. ln situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza.
- Identificador
- SCN1167221
- Status
- Evaluation
- valor estimado
- RON 3.123.135
- autoridade contratante
- Comuna Satu Mare

- Códigos CPV
- Data de publicação
- 27 de agosto de 2025
- Prazo
- 12 de setembro de 2025
- Tipo de contrato
- N/A
- Tipo de anúncio
- urn:tendersight:notices:types:ro-seap:scn
Documentos
Aqui você pode encontrar todos os documentos relacionados à licitação que foram carregados pela autoridade contratante.
Você precisa fazer login.
Crie uma conta grátis ou faça login para ver os documentos da licitação.
Critérios de atribuição
Análise dos critérios usados pela autoridade contratante para adjudicar o contrato
Licitações governamentais relacionadas
Oportunidades de aquisição semelhantes que podem ser do seu interesse
Ceai Plante / Fructe Vrac KG === MENTA / TEI ===
Spitalul Clinic de Urgenta "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iasi
Ceai la pliculet din fructe si plante
COMPLEXUL REZIDENTIAL "SFANTA MARIA" BRAILA
CEAI MENTA, SUNATOARE ,galbenele- musetel .etc...vrac, sac
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMATIEI
Furnizare de diverse produse alimentare prin incheierea unui/unor Acord/-uri cadru pentru o perioada 24 de luni
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMATIEI
Furnizare de diverse produse alimentare prin incheierea unui/unor Acord/-uri cadru pentru o perioada 24 de luni
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMATIEI
Encontre concursos relevantes em 27 países da UE instantaneamente
Seja notificado quando oportunidades correspondentes forem publicadas
Documentos de proposta com IA em minutos, não horas
Acompanhe todas as suas oportunidades num só lugar
Associe automaticamente os seus produtos aos requisitos do concurso

Acompanhamento da taxa de sucesso e insights do pipeline
Trabalhe em conjunto com a sua equipa nas propostas
Crie orçamentos competitivos com preços em tempo real
Nunca mais perca um prazo de entrega
Pesquise entidades adjudicantes e concorrentes

Receba alertas gratuitos para licitações como esta
Registe-se e monitorize mais concursos gratuitamente com o Tendersight.